Mansfield Park - Jane Austen (recenzie)

#Recenzie #RecomandareDeCarte  #VictorianRomance

Nu-i citisem niciodata „Parcul”. Am fost tentata sa vad  una din ecranizari, dar mai bine ca nu am facut-o. Cred ca nu as fi avut o impresie mai buna despre carte. Si poate mi-ar fi pierit si rabdarea de a o citi.

Pentru ca iti trebuie rabdare, neica! J

#JaneAusten e cunoscuta pentru romanele ei. Nu prea multe. Dar e celebra pentru maiestria de a reda trairile oamenilor pe care, se pare, ca observator, le-a  capturat cel mai bine.

In #MansfieldPark, nu face exceptie. De fapt, tot romanul abunda de observatii si trariri ale personajelor. Pe asta se bazeaza cam tot. 

Actiunea e, nu doar banala si lenta, ci de-a dreptul  enervat de nesemnificativa pentru vremurile in care traim.

Cu toate astea, nu pentru adrenalina citesti carti ale lui Jane Austen, ci pentru maiestria dialogurilor,  pentru atmosfera anilor 1800. O adevarata tehnica de conversatie, aici!

Asadar, daca iei cartea la citit ( e groasa, indifernt ce editie ai), inarmeaza-te cu rabdare de elefant sa citesti frazele intercalate si interminabile care detaliaza absolut orice: lucru, loc, persoana, mai ales ceea ce simte sau gandeste ea. Intr-o fraza, ai tot!

Actiunea as descrie-o simplu:

 O fata dintr-o familie numeroasa este crescuta intr-o alta, ruda  bogata de grad 1, unde traieste in abundenta. Este curtata de un nobil venit in vizita pe la o familie vecina, dar pe care il refuza pentru ca a detectat la el un fel de nestatornicie cu care ea, Fanny, stie perfect ca nu se potriveste. In cele din urma, autoarea ii ofera eroinei noastre un destin mai bun si o ajuta sa isi gaseasca pe cineva dupa placul ei.

V-am redat simplist ca sa nu introduc spoilere. 

Ceva actiune mai accelerata se intampla in ultimele, nu stiu, 50 de pagini? Poate.

In fine, Fanny, protagonista acestui roman, mi-a creat niste stari... 

Ca sa ma exprimin limbajul voalat si curtenitor al autoarei, as cuprinde parerea despre ea in aceasta fraza ( neaparat gigantica, ca alftel nu sunt pe stil):

 Fanny, aceasta fata micuta si delicata, incredibil de tacuta, tematoare si serioasa, cu principii fixate in lemnul cel mai dur din cate poate exista in Anglia secolului 18, cu o vointa de neclintit cat e vorba despre convingerile pe care si le construieste ca fina  observatoare ce este, dupa ce pune in balanta absolut toate posibilitatile si oportunitatile unei situatii, astfel incat, negresit, intuind pe loc ce urmeaza sa spuna sau nu interlocutorul, nedorind sa se  expuna nefiresc sa nu aduca neplacere cuiva (stai ca ma pierdui... revin, doar citesc de la capat sa vad unde am ramas! J )...poti sa spui ca este orice altceva  da nu  frivola, deschisa, surazatoare, sociabila si dornica de ceva palpitant. Nu rade niciodata si e gata oricand sa ramana grava si prudenta in situatii de minima importanta, doar pentru ca acestea ar putea trece neverificate, neintelese si necantarite, nedorind, in vreun absourd mod, sa greseasca cu ceva, compromitansu-se.

(Asta era de antrenament, ca asa e toata cartea, daca te pui sa citesti. Punctele de suspensie sunt de la mine, ca nu o sa vezi asa ceva prin text! Deci, sa continui, ca nu terminai! J )

Fanny a noastra, prin urmare, problematizanta, analitica si interogativa pana in strafunduri, rabdatoare si calculata, trista si foarte adesea depresiva, dornica sa fie recunoscatoare si sa caute recunostinta in absolut orice, capabila de emotii pe care nu le poate exprima, dar pe care le intelege surprinzator, chiar daca nu prea stie ce traieste, emotii pe care le identifica si le analizaeaza magistral la altii, intelege repede ce isi doreste sa aiba in viata si ce sa traiasca pentru sine. Asadar, cu o tenacitate extraordinara, dar fara sa isi faca sperante inutile, caci iluziile nu intra in portofoliul ei, asteapta pana cand soarta ii aranjeaza lucrurile asa cum dintotdeauna si-a dorit, cel putin in viziunea cea mai modesta cu putinta, neavand curaj sa-si imagineze ca ar putea merita ceva mai bun.

(Mda, nu prea ma pricep sa o imit pe Jane Austen, dar am incercat sa o redau pe Fanny. )

😄😀

Acum, ce impresie mi-a facut mie?

Sincer, chiar ma gandeam, si nu stiu daca am mai intalnit o asemenea fiinta in viata reala. Nu, daca ma gandesc bine, n-ar avea cum, ca nu –i genul meu de amicitie. Clar, fara indoiala, m-ar exaspera.  Cum s-a si intamplat, de altfel. 

M-au obosit rationamentele ei complicate, analizele interminabile, panica si groaza pe care o avea la orice schimbare sau noutate minima din viata ei...

 Bleah! 😤

Refractara la schimbari din cale-afara!

Dar romanul mi-a placut! Sigur, nu are legatura ca m-a disperat protagonista! Asta e si partea faina! O redare de exceptie, sa recunoastem! 

Romanul te face sa te gandesti mult la ce ai citit, la cum a redat autoarea toate intrigile, alea care au fost, presarate cu pipeta si derulate ca melcul.

Ce nu mi-a placut?

Nu pot sa spun ca mi-a displacut ceva. Nu ar putea sa imi displaca o redare de actiune din secolul  18, pentru ca, acesta este stilul clasic. Stiam cand am pus mana pe carte.

Ce mi se pare intrigant, totusi, pentru vremurile noastre, este fix acea casatorie incestuoasa care este prezentata la final. Vedeti voi care e, citind.

 Se pare ca autoarea, desi ne-a propus sa ne scandalizam de faptul ca o tanara sotie „a fugit cu altul”, fiind o nobila crescuta dupa principii aristocratice de inalta valoare morala, nu a vazut nimic scandalos in casatoria aceasta incestuoasa.  

Poate ca pe vremurile acelea, era ceva firesc.

 Si daca era firesc, cum ... pisici de nu s-a gandit nimeni la asta un roman intreg?

Asa s-a vrut filmu' (actiunea), sa inteleg!

 (Scuzati, eram pe modul clasic. Ar fi trebuit sa spun, mai pe limbaj "austenian" ca „argumentul aceasta, fara elucidare, imi foarmeaza maniere foarte neplacute”! J )

Mna!  Stia ea, autoare, ca peste doua sute de ani si mai bine, asta o sa ramana un punct de gandire in mintea cititorului?

Daca il recomand?

Bineinteles! Orice carte e de recomandat, cuiva! 

💙💚💛💜💙 Doar celor care nu se impiedica de fraze cum am tentat eu mai sus, cei care tanjesc dupa clasic si care o iubesc pe Jane Austen. Ca altfel, nu vad cine!

Dar macar odata in viata, merita luata in vizor si cartea asta.

 Ma tot gandesc ca am citit-o la varsta potrivita (40+), pentru ca, ani mai devreme, nu as fi avut rabdare.

Dupa o lectura din asta, simt nevoie de actiune si de ceva chiar foarte siropos.

Un #victorianromance scris cum mentalitate contemporana, poate. 😋

#MansfieldPark #JaneAusten #Regency #Royal #HistoricalRegencyRomance #HistoricalRoyalRomance

#RomanDeEpoca  #VictorianRomance #PovesteDeDragoste #PovesteVictoriana

#RoyalRomance #HistoricalRegencyFiction 

Regasirea Discurilor Solare- Nicoleta Tudor (Recenzie)

A doua carte din Seria ”TRIUNGHIUL DE FOC” (vezi recenzie aici)

Cum am ajuns la carte?

Era fireasca selectia pentru ca nu sunt la prima descoperire a autoarei.

Aşa cum probabil ştiţi, cărţile Nicoletei Tudor se citesc uşor. Nu are un limbaj sofisticat şi nici împletiri de story-line-uri în care să te pierzi. Iar eu am citit-o dintr-o suflare.

Regăsirea Discurilor Solare cuprinde două părţi.

Într-o primă parte, autoarea ne prezintă idila unor personaje pe care le-am mai regăsit. Cuplul Natalia/Sebastian din primul volum il regasim in povestea  dintre Ilinca și Luca, a căror fiica era Carolina, alias Claudia.

 Este o relatare care cuprinde mare parte din carte, dar pe care eu, una, am savurat-o.

😃😃😃M-am amuzat cu descântecele tinerei fete Ilinca, zicându-mi în sinea mea "că nu o fi vreo nebună să le facă" citind romanul.😀😀😀

 Acum, nu ştiu, nu e niciun avertisment prin carte, dar eu v-aş zice să nu în cercaţi acasă vreun descântec sau vrajă de prin paginile cărţii. Cine ştie ce combinaţi! 😉😊😀

Aşadar, în prima parte... nimic despre discuri. Doar iubirea interzisă şi bulversanta dintre preotul Luca şi frumoasă vrăjitoare, Ilinca. Aceasta, rămânând însărcinată cu preotul, a trebuit să se mărite cu un bărbat brutal care a supus-o nenumărate chinuri fizice şi emoţionale, chiar şi violuri, descrise cu curaj, pot spune, de către autoare.

Din iubirea clandestină, rezultă Carolina, care, în viaţa actuală este Claudia ”Petrecăreaţa”, care-i moşteneşte mamei talentele vrăjitoreşti. Despre drama lor, nu va mai povestesc si eu.

Mi-a plăcut latura autohtonă, #VrăjitoriaRomânească, prezentată peste tot, din plin, pe întreg cuprinsul cărţii.

Autoarea nu ne-a dus în elemente de #înaltămagie, din prima, dar, în cele din urmă, a deconspirat puţin câte puţin, din puterile pe care protagonistele le dezvoltaseră.

În partea a doua, revenim în familia Brădulescu cea numeroasă, şi la #DiscurileSolare.

Aici gluma se îngroaşă, apar implicaţii politice, apar informaţii conform cărora, de la #Zamolxe, discurile au trecut şi prin epoca lui Ştefan Cel Mare, până şi la Hitler. Dar nu avem detalierea acestor interese asupra discurilor.

În această parte, Discurile se descoperă relativ uşor. Protagonista principală devine Claudia (fosta Carolina). 

De data aceasta, Claudia nu mai e deloc petrecăreaţa din primul volum. Chiar deloc! Aflăm despre ea că posedă daruri magice importante, precum Aerul şi Focul. Are premoniţii care o conduc familia în descoperirea a mai multor discuri.

În timp ce Claudia deblochează unul dintre discuri fixat într-un zid, este introdus în ecuaţie un personaj şi o poveste despre care nu ştim si nici nu aflam nimic: Remus, un arhitect. Claudia devine emotiva, pastreaza amintiri, etc.

 Cum era de asteptat, Familia Brădulescu atrage rapid noi pretendenţi pentru fetele ce fac parte din familie. CercurileSolare se regasesc, relativ usor, cu introducerea in scenă a unor vrăjitori negativi, se mai casatoresc cupluri, apar unele noi...

Autoarea nu sta degeaba! Se ingrijeste de toata lumea cu mult spirit matern. 

Prin urmare, gata! Avem discurile! Avem Pumnalul!

 Sa vedem ce va mai fi pentru ca, mi-a șoptit mie cineva, ca vom avea parte si de un volum trei: Cercul Vrajitorilor. Cred ca vom cunoaste, in final, pe toata lumea: ei si ele.

De abia astept!

Ce mi-a plăcut?

Povestea e frumoasă. Nu am mai avut elemente karmice că în primul volum, dar m-am bucurat de idila complicată din prima parte.

Mi-au plăcut recunoaşterea energiilor şi cum se identificau membrii Cercului Vrajitorilor. Cum se simţeau reciproc când se apropiau. Cum îşi simţeau puterile, unul altuia. Cum și le-au descoperit.

Autoarea s-a jucat cu elemente de magie precum portaluri magice. A manipulat spaţii şi timpuri.

Mi-a plăcut introducerea elementelor naturii. că fiecare vrăjitor aparţinea unui element, dar aş fi vrut să fi pus mai mult accent pe aceste detalii.

Se mărește numărul persoanelor care s-au alăturat familiei Brădulescu şi protecţiei acesteia. 

😀😃 La un moment dat mă întrebam ce capacitate are acea casă, unde și cum locuiesc atâtea persoane. 😊Totuși, zambesc in sinea mea, observând modul matern in care autoarea  gaseste cate un rost fiecarei fete, cum ii aseaza pe toti la masa si la casa lor. Imi indica mult din felul de a fi al Nicoletei Tudor si din notiunea de familie in care, probabil, a crescut.

Chiar dacă am citit volumele la diferenţă de 3 luni, eu nu m-am pierdut în multitudinea personajelor, pentru că de la început, din primul volum, am creat o mică reţea genealogică şi am înţeles care şi cu care. Îmi este greu să înţeleg dacă cititorilor le va veni uşor să se familiarizeze cu întreg neamul Brădulescu.

Am avut si mici pasaje neintelese, dar care nu m-au incurcat.

Nu am înţeles cum de Anghel, unul din vrăjitorii "întunecaţi" deţinea un cerc încorporat în propriul corp, ca pe un implant metalic, dar in #fantasy e posibil orice.

În carte avem de-a face cu două laturi care nu se prea combina: în prima parte a cărţii e accent major pe religie şi cu aspecte puternic religioase, în partea a două intrăm mult în magie, chiar apariţii demonice, dar şi cu detalii religioase.

  Daca ar fi sa acord un minus?

La un moment dat Iustin a devenit Iulius, în vreo câteva rânduri. Tirajul acesta a avut cateva greşeli de editare. Acord, pentru astea, 4,5 💙💚💛💜.

Recomand?

Evident! Cu drag! Avem #MagieAutenticăRomânească. Avem #EtnicFantasy 

 Nicoleta Tudor este una dintre autoarele favorite de la Libris si este intotdeauna o alegere sigura pentru un roman usor si plăcut.

Ne revedem, cu siguranță, la volumul trei din serie. 

Pe toate celelalte, până atunci, le găsiți la:

Editura: Librex Publishing

Pagini: 271

Ana aparitie: 2020, aprilie

 Recenzia primului volum, Triunghiul de Foc, o gasiti aici. 

Gloanţe Oarbe – Raluca Irimie (recenzie)

Cum am ajuns la carte 
Nu am mai citit vreodată o carte asemenea, sau asa cred, dar mă bucur că am avut ocazia.
Pe Raluca o ştiu de la “Complicaţii Inutile” şi de dincolo de ele, din antologia “Destin în paşi mărunţi” unde a scris “Vertijul”.

Ştiam că merge pe un stil mai #psihologic, că, na, asta îi e profesia. Însă, de data aceasta, în “Gloanţe Oarbe” am descoperit #acţiune şi #suspance într-un cadru total nou pentru mine: #OperatiuniMilitare şi #anchete cu intens #ImpactPsihologic.
Fără să fiu fană acestei combinaţii de genuri literare, am dorit să citesc cartea. E toata un dialog continuu, usor de citit.
 An aparitie: 2020, mai
Editura: CassiusBooks
Pagini: 245.


Despre povestea dintre coperti
Acum, nu pretind că am înţeles povestea la maximul ei, dar pot spune că m-au surprins cadrele militare şi misiunile descrise de autoare. Nici nu îţi vine să crezi că e o carte scrisă de o femeie, care, din ce ştiu eu, nu a făcut armată!

Însă, “Gloanţe Oarbe” e o carte care se învârte, în marea parte, în jurul operaţiunilor şi misiunilor #army în care sunt implicaţi protagoniştii.
De fapt, înşiruirea cadrelor se realizează cu ocazia unui interogatoriu la care este supus personajul principal: Albert Pascal.
Pe Albert îl mai cunoaştem din “Complicaţii Inutile”. Tot aici a mai fost menţionată şi Djamila, deşi acţiunea s-a derulat mare parte între Albert şi Charlotte. Multe din personajele de astăzi au fost extrase din prima carte a autoarei: Manuel, fratele mai mare al lui Albert, tot cadru militar, mai este şi Marcel- un medic ginecolog, etc.

Pentru mine, povestea s-a animat când a apărut Djamila. Mi-a priit să găsesc şi o poveste de iubire, chiar dacă ea a fost una mai degrabă soldăţeasca, aşa. S-a derulat nefiresc, s-a terminat la fel... mai că toate întâmplările pe care Albert Pascal însuşi le povesteşte în interogatoriu.

Viaţa lui Albert, derulată numai prin unităţi si misiuni militare, e toată un antrenament psihologic. Pare că omul acesta a trecut prin presiuni imense, încât viaţa lui nici nu avea cum să nu fie plină de cute şi pliuri, nimic firesc şi liniar. La final de carte, când apare în cadru şi Charlotte, fosta lui iubire din “Complicaţii Inutile”, îmi dau seama că toată linia de experienţe prin care trece pare să fie un fel de simulare.

Ce impresii am?

Nu pretind că am înţeles multe lucruri ( repet ca nu sunt consumatoare a genului), dar când, la final de tot, mai apare şi ultimul personaj în decor, am început să revizuiesc, mental, tot ce am citit.
Mi-am dat seama că, la final de puzzle, am o altă panoramă faţă de cea iniţială.
Deşi am închis cartea cu impresia că nu am înţeles nimic din ea, considerând ambele volume citite, cum s-a finalizat primul şi cum se termină acesta... am făcut altfel legăturile.
Am înţeles că ambele cărţi formează un fel de puzzle psihologic.
 În fine, nu pentru mintea mea, dar, măcar, cred că am înţeles idea (a doua zi după ce am citit cartea).

Prin urmare, dacă la final de prin volum, Albert Pascal moare, iar în acest volum secund el retrăieşte toată viaţa lui prin acest interogatoriu, revizuind câte a făcut în marele scop de a-şi răzbuna fratele... atunci cei doi care îl interogau nu cumva erau nişte #ArhangheliMilitari de tipul lui Petru şi Pavel?
Aşa, mai pe psihologiceşte, cartea aceasta nu e un fel de judecată de apoi a unui militar, spion, agent, marines... si ce haine o mai fi imbracat el?

Până la urmă, evaluând şi cuplând indiciile, cam aceasta ar fi concluzia. Oricum, intensă experienţă! Si foarte interesantă ideea de purgatoriu al unor militari.

Orice carte are publicul ei. Recomand?

Evident. Eu nu sunt cea care e potrivita pentru acest gen de literatura.
De recomandat celor care au pornire către #investigaţie, #enigmistica, #balistică, #OperaţiuniMilitare, #presiunepsihică, #spionaj şi #contraspionaj, #thriller.
Celor care sunt fani serialului #JamesBond. Mai mult nu stiu ce sa recomand, ca nu urmaresc.
Poate si fanilor #AgahtaChristie sau #KenFollet (caruia i-am citit doar versiunea italiana a cartii ”O Misiune Riscanta”/ Le gazze ladre).

Recomand, evident, ambele volume. Sunt sigură că pentru un cunoscător de gen, povestea e și mai captivantă și mai plină de sensuri decat pentru mine.

Sunt bucuroasa ca am citit cartea, ca am citit inca un #AutorRomanContemporan, dar  ma voi intoarce la fantasy-urile mele.

Dar mi-a facut bine putina instructie, totusi! 😀

Ce as mai avea de adaugat?
Nu e o nota in minus, neaparat, dar, acum, ca tot am citit si am inteles (in halul in care am inteles), as fi optat pentru o coperta mai altfel.
As fi ales un  coloristic mimetic, asa, de camuflaj. Si as fi adaugat mai multe indicii pe coperta despre ce se afla in interiorul ei.
Insa, si asa, privind coperta in rosu si negru... indiciile exista, doar ca le intelegi de abia la ultimul rand al cartii. Ideea interogatoriului.

Adresa carții:

Cartile Ralucai Irimie se pot gasi, evident, la #CassiusBooks.
sau pe Libris, ambele volume.
Complicatii Inutile
Gloante Oarbe

Pe Raluca, v-o recomand si ca editor. O mai puteti urmari si pe canalul ei de YouTube, unde va ofera multe sfaturi despre carti si publicarea lor.

Azi, tocmai cand eu ii scriu recenzia, a aparut un interviu cu ea in BookNation.  Vi-l recomand!


Acestea fiind spuse, va invit sa o descoperiti pe autoare, caci are mult potential.
Eu va multumesc!