15 ianuarie 2020

Vieti in Vâltoare - Marina Costa (Recenzie)



Mărturisesc că îmi este extrem de greu să fac aceasta recenzie pentru că sunt multe, chiar foarte multe lucruri care m-au atras în acelaşi timp în această carte.
Am încercat să fac un video, însă ideile îmi erau amestecate, aşa că am zis să le aliniez altfel. În scris merge mai bine!:) Sorry!
Să începem cu începutul!


Povestea cărții:
(Pentru mine este extrem de important cum ajung la carte)

 Am primit aceste cărţi de la Marina Costa. Se pare că făcut un mic sondaj despre cam ce să mai scrie, eu am dat un răspuns şi uite aşa, am primit cadou! Ce tare!
 La finalul lui 2019, autoare a făcut zeci de cadouri literare, multor persoane. Am fost extrem de bucuroasă să fiu şi eu printre acestea.
Şi nu am primit doar o carte, ci trei!

Nu am citit nimic până acum de Marina Costa. Cred că stând cu ochii pe fantasy, nici nu prea te uiţi la alte coperţi de cărţi, în jur. Dar nu pot spune că nu mai citesc şi altceva. Uneori mai evadez şi prin alte lumi. De data aceasta, am fost bucuroasă să am un motiv.

#VietiInValtoare, un roman în două volume, e o lectură super diferită, dar captivantă, pe care nu ştiu exact la ce gen literar să o încadrez. Ar putea fi romance, ar putea fi dramă, ar putea fi istoric... pentru că are de toate!


Povestea din carte ( din roman):

Roxana Darie (Rossana) este personajul pe care îl vom urmări pe durata celor două volume. Este compania noastră de călătorie, chiar dacă în trenul povestirii autoarea ne face să traversăm lumi diferite şi chiar dacă, să presupunem, alături de noi, vin şi alţi pasageti.
Personajele romanului sunt foarte multe, dar aşa cum vin, aşa şi pleacă, pe măsură ce Rossana, trece prin schimbări nenumărate.
Acţiunea începe a se derula în jurul anului 1778,
Roxana este, aşa cum se vede, urmaşa domnitorului Alexandru Ghica, dar, în urma tragicelor evenimente istorice din timpul domniei, fiica lui a trebuit să fugă şi a născut-o pe protagonista noastră la Genova.
Poate voi veţi trece peste aceste detalii, dar mie chiar mi-a plăcut istoria la vremea respectivă, şi chiar dacă Roxana Darie nu este un personaj real din viaţa istorică a fostului domnitor, eu tot nu am putut să nu mă întreb dacă tragediile din acea familie nu au fost purtate mai departe, peste veacuri, moştenire.
Ei bine, Rossana noastră din acest roman, nu are o poveste mai liniara decât a familiei ei.
Vă spun doar că în primul volum, #ȚinuturiÎnsângerate nu am reuşit să ţin minte numărul schimbărilor prin care a putut trece. La zece ani pierde familia, apoi ajunge la mănăstire, apoi se înrolează în război, nu ca infirmieră, ci ca soldat, apoi... este” adoptată”, rând pe rând, de câteva familii.
Tragic! Şi autoarea nu ne salvează de emoţiile chinuitoare prin care fata trece.

Dar se întâmplă şi lucruri frumoase, în primul volum. Iubeşte, dar nu este iubita, şi este iubita... dar nu iubeşte!
În #LumeaNouă, volumul al doilea, lucrurile se mai aşează în viaţa tinerei noastre. Acţiunea se derulează deja în vremuri ”amazoniene”, când se realizau primele colonizări ale Americii de către europeni. Încă din ultimele pagini ale primului volum, aflăm că Rossana îşi descoperă şi decodifica (în final!!!!) emoţiile pe care le are faţă de cel care, la ceas de nevoie, îi devine soţ. Luigi.

Şi de aici, printre alte nenumărate răsturnări de situaţie, suntem călăuziţi de o iubire imensă şi” curată” a celor doi soţi. Luigi îi este mai mult decât un soţ, ci şi un partener de aventură, alătur ide care, în final, tânăra noastră îşi duce un trai liniştit. Cel puţin, la nivel emoţional.









De ce...părerea mea:

- Pentru mine au avut o rezonata particulară detaliile lingvistice cel puţin din primul volum. Acţiunea se desfăşoară în Nord Italia, şi întâlnirea cu dialectele italiene a fost o plăcere pentru mine (şi o regăsire frumoasă).
   Vom vedea, pe parcursul cărţii, ca personajul principal are o sete imensă de cunoaştere. Nu am ţinut socoteala a câte dialecte italiene şi limbi străine diferite a reuşit să înveţe. Inclusiv cea vorbită prin semne, a indienilor cherokee.

- Autoarea a reuşit să contureze un personalităţi foarte interesante. Roxana Darie este problematizantă, interogativă, analitică. Foarte cerebrală. Iubeşte în tăcere (sau aşa crede), fără să aibă vreodată speranţa că iubirea să îi fie împărtăşită, dar nu e capabilă să recunoască trăirile atunci când este, în final, iubită. Luigi este un model de răbdare şi calm şi înţelegere aproape pe cale de dispariţie în zilele noastre.

- Mi-a plăcut mult cum autoarea a reuşit să contureze ”recunoașterile” la nivel emoţional. Mai peste tot în roman, veţi vedea, personajele îşi recunosc trăirile prin asociere cu ale altora sau cu romanele citite. Rossana, deşi iubeşte, nu ştie că ceea ce simte este iubire. Iar cea faţă de Luigi e descoperită în faţa pericolului de a-l pierde.

- Un alt detaliu care poate îngreunează lectură, dar pe care eu l-am găsit interesant, de asemenea, este modalitatea prin care personajele îşi arată sentimentele. Vă invit să observaţi mai bine declaraţiile de dragoste” cântate”, presărate peste tot.

- Mi-a plăcut că ”asistăm” la colonizarea Americii, fuziunea dintre mai multe culturi, printre care nominez ”pieile albe şi cele roşii”.

- Aflăm multe: de la iubire, şi război şi începuturi repetate, până la lumi noi şi culturi diferite, cu toate provocările neimaginabile în zilele noastre.

Ar mai fi de adăugat, dar mă opresc aici.
 Mi-a părut o lectură interesantă, diferită de ceea ce aş fi putut numi un roman clasic,

Încă din primele momente m-am întrebat cine este Marina Costa şi cât a putut să studieze pentru a-l scrie (am aflat totul la finalul primului volum). Voi, dacă sunteţi deja familiarizaţi cu scrierile ei, sunt absolut convinsă că aţi trecut prin aceleaşi întrebări ca şi mine.

Eu sunt convinsă că, undeva, emanaţia ei, ca autor, se regăseşte în toate romanele pe care le-a scris. Este, ceea ce am numi, stilul propriu al autorului. Din acest motiv îmi place să descopăr autori noi şi, chiar dacă încep cu o carte scrisă la întâmplare, deja ştiu că o anumită amprentă se va regăsi şi în celelalte.

Ce aș spune că nu mi-a plăcut?

Întotdeauna, când citeşti o carte, starea de spirit îşi poate spune amprenta. Părerea mea! Nu ştiu dacă aceasta este scuza sau nu, dar am avut, totuşi, o senzaţie de "prea plin" la un moment dat, faţă de atât de multe explicaţii.

Le-am apreciat, iar eu iubesc autorii care se documentează!
Dar parcă, pe alocuri, am crezut că citesc un tratat. Uneori, prea aglomerat de detalii tehnice.


Cu toate astea...mi-a placut? Recomand?

- Da. Mi-a plăcut mult romanul şi îl recomand oricui, dar nu celor care caută o lectură rapidă sau o iubire siropoasă cu cine ştie ce final psihopatic.

Deşi am primit şi #CelelalteValtori ale vieţii, încă nu am citit-o. Este o continuare a romanului de astăzi #VietiInValtoare despre care voi povesti o dată viitoare.

Cartea poate fi achizitionata si pe Goodreads, unde am adaugat *****!
(Nu sunt sigura care este sit-ul oficial al Editurii Betta).




Vă multumesc!
Otilia Mazilu

#CitescRomânește
#AutoriRomâni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea ta este deosebit de importanta pentru mine. Iti multumesc!