Până la Șfârșitul Timpului- Raluca Alina Iorga (Recenzie)

Când public aceasta recenzie, se împlinesc cam 7 luni de când am cumpărat cartea (Mai 2019),
 5 luni de când am citit-o și cam o lună de când am scris articolul, amânând să îl mai public.

 Nici acum nu sunt sigură dacă vreau să o fac! 

Vă voi explica de ce, pe un ton cât mai neutru.

Până la urmă, încep să scriu şi, dacă îmi răsună mie bine, public. 

Dacă nu, amân până nu mai zic nimic!

Totuşi, iată cum au stat lucrurile de când am primit #PânaLaSfâşitulTimpului, scrisă de #RalucaAlinaIorga. Sfârşit de mai, 2019. Emoţii mari, ca la orice carte nou adusă de curier.

Am simţit o mare dorinţă să o cumpăr şi pentru că este o carte de debut. Şi eu iubesc oamenii care caută să îşi atingă obiectivele!

1. Nu ştiu nici dacă era proaspăt lansat romanul, dar toată lumea îl prezenta! M-am lăsat purtată de reclamă şi de povestea românească, o readucere la lumina a lui Vlad Ţepeş. Fără să mă atragă personajul istoric, în sine. Niciodata pasionată de domnitori sângeroşi și agresivitate.

2. Am citit doar titluri de recenzii, ca să nu mă las purtată de val. Se prezentau care mai de care mai grozav. Am zis să cumpăr cartea. Încă de când am prezentat-o, îmi amintesc că cineva îmi spunea, într-un comentariu, ceva despre Sighişoara. Nici nu am înţeles despre ce era vorba până nu am deschis-o! Am şi fost surprinsă să o văd atât de voluminoasa! Deci, chiar nu citisem detalii despre structura, poveste în afară de...Vlad Țepeș. Urma să descopăr, cu emoţie, tot.

3. După ce am trecut de spaima primelor cadre care te întâmpină, adică demonii cu ochii roşii, m-am lăsat dusă de istorie. Am zis că de acum nu mă mai apuc de cărţi noi la 12 noaptea, dacă nu vreau să am coşmare! J

4. Istorie şi istorie. Mult studiu din partea autoarei, apreciat din plin! Prea multă insistenţă pe succesiunea cronologică, după gusturile mele. Cu 600 de pagini în față, eram pregătită să străbat tot, până la capăt.

5. A intrat în cadru Ana, lucrurile au devenit tot mai interesante. Am remarcat, între timp, cum autoarea a pus mare accent pe emoţii. Şi a reuşit să redea extrem de bine trăirile, atât de ură şi răzbunare ale lui Vlad, teama sau devotamentul boierilor din anturaj, şi, bineînţeles, valurile de iubire ale Anei. O acceptare tacită a unei relații complicate, pentru vremurile respective.

 Paleta emoţiilor, de altfel, se coloreaza mult in zona suferintelor. Autoarea este, în opinia mea, pricepută să contureze dramă, cu tot ce implică ea! Un mare plus pentru toate aceste reprezentări emoţionale!

6. Prezenţa care m-a ţinut ”în carte” a fost, şi cred că este o opinie unanimă, Ana. Şi mi-a plăcut foarte mult să îl descopăr pe Vlad, cel mereu lucid şi furios la cârma ţării, dar îndrăgostit,  sensibil şi fidel unei iubiri care îi încălzea un suflet... despre care istoria nu a vorbit niciodată. Autoarea a reuşit, remarcabil, să ne arate o faţadă a lui, pe care n-am bănuit-o mulţi dintre noi.

7. Am înaintat destul de greu printre atâtea evenimente istorice, care, fără îndoială, au consumat multă energie autoarei, doar căutându-le, doar informându-se despre ele! E de admirat! Însă, am avut în mereu un sentiment de” prea mult”. Noroc cu Ana şi cu celelalte cupluri care se conturau în poveste.

 Aproximativ la jumătatea cărţii, ceva s-a întâmplat!

  

Spunând asta, îmi dau seama că atrag atenţia tuturor spre o direcţie pe care, poate, ar fi mai bine să o trec în tăcere. Nu ştiu! O parte din mine, vrea să spună ce gândeşte, o alta, are teamă să nu deranjeze! Am avut mereu impresia că autoarea se identifică cu personajul feminin, Ana, pe care l-a construit magistral, de altfel. Nimic de zis.! Am urmărit-o online cum se contopeşte cu povestea!

Şi acesta este motivul pentru care, din acel moment, nu am mai fost sigură că vreau să fac o recenzie, pentru că mă încercau emoţii extrem de amestecate despre carte.

Încă le mai am, dar acum încerc să vorbesc despre ele!

Vieti in Vâltoare - Marina Costa (Recenzie)

Mărturisesc că îmi este extrem de greu să fac aceasta recenzie pentru că sunt multe, chiar foarte multe lucruri care m-au atras în acelaşi timp în această carte.
Am încercat să fac un video, însă ideile îmi erau amestecate, aşa că am zis să le aliniez altfel. În scris merge mai bine!:) Sorry!
Să începem cu începutul!

Povestea cărții:
(Pentru mine este extrem de important cum ajung la carte)

 Am primit aceste cărţi de la Marina Costa. Se pare că făcut un mic sondaj despre cam ce să mai scrie, eu am dat un răspuns şi uite aşa, am primit cadou! Ce tare!
 La finalul lui 2019, autoare a făcut zeci de cadouri literare, multor persoane. Am fost extrem de bucuroasă să fiu şi eu printre acestea.
Şi nu am primit doar o carte, ci trei!

Nu am citit nimic până acum de Marina Costa. Cred că stând cu ochii pe fantasy, nici nu prea te uiţi la alte coperţi de cărţi, în jur. Dar nu pot spune că nu mai citesc şi altceva. Uneori mai evadez şi prin alte lumi. De data aceasta, am fost bucuroasă să am un motiv.

#VietiInValtoare, un roman în două volume, e o lectură super diferită, dar captivantă, pe care nu ştiu exact la ce gen literar să o încadrez. Ar putea fi romance, ar putea fi dramă, ar putea fi istoric... pentru că are de toate!

Povestea din carte ( din roman):

Roxana Darie (Rossana) este personajul pe care îl vom urmări pe durata celor două volume. Este compania noastră de călătorie, chiar dacă în trenul povestirii autoarea ne face să traversăm lumi diferite şi chiar dacă, să presupunem, alături de noi, vin şi alţi pasageti.
Personajele romanului sunt foarte multe, dar aşa cum vin, aşa şi pleacă, pe măsură ce Rossana, trece prin schimbări nenumărate.
Acţiunea începe a se derula în jurul anului 1778,
Roxana este, aşa cum se vede, urmaşa domnitorului Alexandru Ghica, dar, în urma tragicelor evenimente istorice din timpul domniei, fiica lui a trebuit să fugă şi a născut-o pe protagonista noastră la Genova.
Poate voi veţi trece peste aceste detalii, dar mie chiar mi-a plăcut istoria la vremea respectivă, şi chiar dacă Roxana Darie nu este un personaj real din viaţa istorică a fostului domnitor, eu tot nu am putut să nu mă întreb dacă tragediile din acea familie nu au fost purtate mai departe, peste veacuri, moştenire.
Ei bine, Rossana noastră din acest roman, nu are o poveste mai liniara decât a familiei ei.
Vă spun doar că în primul volum, #ȚinuturiÎnsângerate nu am reuşit să ţin minte numărul schimbărilor prin care a putut trece. La zece ani pierde familia, apoi ajunge la mănăstire, apoi se înrolează în război, nu ca infirmieră, ci ca soldat, apoi... este” adoptată”, rând pe rând, de câteva familii.
Tragic! Şi autoarea nu ne salvează de emoţiile chinuitoare prin care fata trece.

Dar se întâmplă şi lucruri frumoase, în primul volum. Iubeşte, dar nu este iubita, şi este iubita... dar nu iubeşte!
În #LumeaNouă, volumul al doilea, lucrurile se mai aşează în viaţa tinerei noastre. Acţiunea se derulează deja în vremuri ”amazoniene”, când se realizau primele colonizări ale Americii de către europeni. Încă din ultimele pagini ale primului volum, aflăm că Rossana îşi descoperă şi decodifica (în final!!!!) emoţiile pe care le are faţă de cel care, la ceas de nevoie, îi devine soţ. Luigi.

Şi de aici, printre alte nenumărate răsturnări de situaţie, suntem călăuziţi de o iubire imensă şi” curată” a celor doi soţi. Luigi îi este mai mult decât un soţ, ci şi un partener de aventură, alătur ide care, în final, tânăra noastră îşi duce un trai liniştit. Cel puţin, la nivel emoţional.

De ce...părerea mea:

- Pentru mine au avut o rezonata particulară detaliile lingvistice cel puţin din primul volum. Acţiunea se desfăşoară în Nord Italia, şi întâlnirea cu dialectele italiene a fost o plăcere pentru mine (şi o regăsire frumoasă).
   Vom vedea, pe parcursul cărţii, ca personajul principal are o sete imensă de cunoaştere. Nu am ţinut socoteala a câte dialecte italiene şi limbi străine diferite a reuşit să înveţe. Inclusiv cea vorbită prin semne, a indienilor cherokee.

- Autoarea a reuşit să contureze un personalităţi foarte interesante. Roxana Darie este problematizantă, interogativă, analitică. Foarte cerebrală. Iubeşte în tăcere (sau aşa crede), fără să aibă vreodată speranţa că iubirea să îi fie împărtăşită, dar nu e capabilă să recunoască trăirile atunci când este, în final, iubită. Luigi este un model de răbdare şi calm şi înţelegere aproape pe cale de dispariţie în zilele noastre.

- Mi-a plăcut mult cum autoarea a reuşit să contureze ”recunoașterile” la nivel emoţional. Mai peste tot în roman, veţi vedea, personajele îşi recunosc trăirile prin asociere cu ale altora sau cu romanele citite. Rossana, deşi iubeşte, nu ştie că ceea ce simte este iubire. Iar cea faţă de Luigi e descoperită în faţa pericolului de a-l pierde.

- Un alt detaliu care poate îngreunează lectură, dar pe care eu l-am găsit interesant, de asemenea, este modalitatea prin care personajele îşi arată sentimentele. Vă invit să observaţi mai bine declaraţiile de dragoste” cântate”, presărate peste tot.

- Mi-a plăcut că ”asistăm” la colonizarea Americii, fuziunea dintre mai multe culturi, printre care nominez ”pieile albe şi cele roşii”.

- Aflăm multe: de la iubire, şi război şi începuturi repetate, până la lumi noi şi culturi diferite, cu toate provocările neimaginabile în zilele noastre.

Ar mai fi de adăugat, dar mă opresc aici.
 Mi-a părut o lectură interesantă, diferită de ceea ce aş fi putut numi un roman clasic,

Încă din primele momente m-am întrebat cine este Marina Costa şi cât a putut să studieze pentru a-l scrie (am aflat totul la finalul primului volum). Voi, dacă sunteţi deja familiarizaţi cu scrierile ei, sunt absolut convinsă că aţi trecut prin aceleaşi întrebări ca şi mine.

Eu sunt convinsă că, undeva, emanaţia ei, ca autor, se regăseşte în toate romanele pe care le-a scris. Este, ceea ce am numi, stilul propriu al autorului. Din acest motiv îmi place să descopăr autori noi şi, chiar dacă încep cu o carte scrisă la întâmplare, deja ştiu că o anumită amprentă se va regăsi şi în celelalte.

Ce aș spune că nu mi-a plăcut?

Întotdeauna, când citeşti o carte, starea de spirit îşi poate spune amprenta. Părerea mea! Nu ştiu dacă aceasta este scuza sau nu, dar am avut, totuşi, o senzaţie de "prea plin" la un moment dat, faţă de atât de multe explicaţii.

Le-am apreciat, iar eu iubesc autorii care se documentează!
Dar parcă, pe alocuri, am crezut că citesc un tratat. Uneori, prea aglomerat de detalii tehnice.


Cu toate astea...mi-a placut? Recomand?

- Da. Mi-a plăcut mult romanul şi îl recomand oricui, dar nu celor care caută o lectură rapidă sau o iubire siropoasă cu cine ştie ce final psihopatic.

Deşi am primit şi #CelelalteValtori ale vieţii, încă nu am citit-o. Este o continuare a romanului de astăzi #VietiInValtoare despre care voi povesti o dată viitoare.

Cartea poate fi achizitionata si pe Goodreads, unde am adaugat *****!
(Nu sunt sigura care este sit-ul oficial al Editurii Betta).

Vă multumesc!
Otilia Mazilu

#CitescRomânește
#AutoriRomâni

Razboaiele Lumii Pamantene. Secta Asasinilor- Licia Troisi (recenzie)

Am citit-o acum mai bine de un an de zile. Şi încă o mai păstrez cu semnele colorate pe care le-aţi văzut în imagine.

Nu am făcut o recenzie, pentru că iniţial, am zis că nu e literatură românească, apoi... nu ştiu... pe atunci nu mă gandeam sa fac recenzii tocmai eu. În fine!
Cel mai important, ca să pot simţii cartea, contează cum ajunge ea la mine: refuz recomandările, că de la astea am luat numai ţepe, şi mă concentrez pe a cumpăra, în marea parte a cazurilor.

Şi când aleg una, nu am un singur criteriu: depinde mult de ceea ce sunt eu în momentul respectiv, de starea mea energetică. Însă, las cartea să mă cheme, cu ce poate ea: subiect, titlu, copertă, autor sau povestea autorului, gen literar... etc.


Acum, să vă spun cum a început totul!

Pe Licia Troisi, sincer, am descoperit-o pe Pinterest. Nu ştiu după ce copertă de carte mă uitam şi am dat de ea. Nu coperta cărţii m-a atras, de data aceasta, ci faptul că e scris de o autoare italiană.
Ador sa citesc în italiană, dincolo de faptul că părea să fie o autoare de succes a genului fantasy.

Am căutat ceva detalii pe net (mde, asa sunt eu, uneori trebuie sa"stiu" si autorul), aşa am descoperit că avem şi noi traduse cărţi de-ale ei. Şi am avut, efectiv, cu o dorinţă  din aceea..."vitală"... să îi citesc măcar una din cărţi. Zis şi făcut!
Sosi acasă la mine "Secta Asasinilor", prima din trilogia "Războaiele Lumii Pământene", publicată la Editura Rao!

Evident, electrizata fiind, studiul autoarei a început imediat după ce am descoperit cartea, până să încep să o citesc. Din interviurile de pe YouTube am înţeles cum a început să scrie, cum de a fost publicată de Mondadori (Ohooooo! Mondadori e cât 100 de edituri mari de la noi!), prin ce a trecut să scrie cărţile...
Nu ştiu de ce, dar voiam de pe atunci, să găsesc o rezonanţă cu autorul care vreau să fiu eu! Într-o zi!
Băi, şi când am aflat că are licenţa în astronomie... am zis: " Chiar foarte tare!"
...Pentru ca si eu...stiti... astrologie, astronomie, ufologie...chestii din astea!

Bun! Recunoasterea s-a produs!
Am înţeles de ce o alesesem: pe Licia şi pe cartea ei. Aceasta.  Pentru mine a devenit un "manual de studiu" despre cum se scrie o carte pe 3 storyline-uri. Este mai mult decât un #realfantasy , ci un adevărat manual tehnic. ( Fiecare cu ce îl doare, evident! :) )

Povestea:
 Duble, o ţărână hoaţă, ajunge să devină una dintre asasinii cei mai buni, printr-o întâmplare nefericită din copilărie, care o bântuie toată existenţa.

 Este intens vânată de o Breaslă a Asasinilor pentru a o transforma într-unul fără scrupule, gata să ucidă la ordin. Supravieţuieşte furând sau executând mici crime plătite, cu care îşi cumpără cărţi de botanică, mitologie elfică, magie...

În cele din urmă, cineva o descoperă şi, cu intenţia de a o obliga să se alăture Asasinilor, îi implantează o pecete. Aceasta este, defapt, un blestem extrem de puternic, realizat printr-o "magie interzisă". Încet şi sigur, blestemul o transformă pe tânăra luptătoare într-o fiară care ucidea fără milă.
Ajunge în Breasla Asasinilor doar ca să înţeleagă ce i se întâmplă şi cum să se poate salva, căutând pe cât posibil să rămână ea însăşi, să nu se trădeze că este acolo, printre ei, tocmai ea, cea atât de căutată.
Să poată să fie dizolvat, doar o Jumătate-Elf sau un Mag foarte puternic ar avea puterea şi cunoştinţele să o facă. Un Mag care nu se putea afla in Breasla Asasinilor.
 Evadează, ajutată de un prieten, şi ajunge pe Pământul Apelor, unde spera că magia elfilor să aibă un antidot împotriva blestemului ei. Sau o vindecare.

:) :) (Mai departe scrie in carte, stiti voi.)

Elementele povestirii:
Ce avem în poveste? Asasini, crime, magie, blesteme, poţiuni magice şi elfi. Personaje bine conturate. Numele unora este chiar al unor stele fixe. (Dubhe, este o stea din Constelaţia Ursa Mare) Autoarea, în fond, are o licenţă în astronomie! Nu ne jucăm! :)

Mi-a placut? Recomand?
Da, mult şi foarte mult! Este una dintre romanele fantasy pe care le voi numi, dacă va fi să fie, printre cele mai "de calitate" citite. Şi scrise.

Structura:
Mi-a plăcut extrem de mult gestionarea celor trei storyline-uri (cele trei planuri de acţiune). Din acest motiv vă spuneam că pentru mine este un material de studiu. Mi-a plăcut complexitatea creării unui asemenea outline book.

Nu zic că nu ar fi, dar în tot acest arc de timp, eu nu am găsit o carte scrisă de autor roman care să ştie să încerce măcar să introducă mai multe planuri de acţiune. În general, se limitează numai la o singură story line. Nu mai vorbesc de trei, şi cu atâta măiestrie împletite!
Nu e o laudă gratuită, vă spun sincer!
Se vede, cel puţin eu observ imediat, că este mai mult decât o lucrare: este una proiectată, cu un outline bine făcut, la care s-a muncit!
 Cand votez o carte si un autor, acestea sunt detalii pe care le analizez "in primis". Apreciez cărţile lucrate, muncite, elaborate, fara a fi ingreunate.

 Licia Troisi nu a pierdut niciun detaliu pe parcursul cărţii. Nu rămâi cu întrebări, nu ai chestiuni neelucidate. Personajele sunt conturate clar.
Eh, ai putea sa te incurci in numele lor ( fara sa le confunzi), pana le gestionezi, dar asta se datoreaza si genului literar. Nu avem personaje extrem de multe.
Mă bucur că am găsit o operă care nu a fost scrisă la modul "pe repede înainte". Mi-a părut rău că s-a terminat, dar  nu am avut satisfacţia că "fuse si se duse, acum hai să cumpărăm şi cartea doi"! Am simţit că am petrecut timp în lumea povestită, călătorind prin ea.

Şi acesta este încă un motiv pentru care apreciez o carte şi o consider "bună". Nu îmi lasă sentimentul că o cumpăr pentru puţin timp. Ca apoi îmi rămâne pe raft, nu e o consolare!

O cumpăr pentru compania pe care mi-o oferă:  intensă, constructivă...de calitate!

Licia Troisi este o alegere sigura daca vreti fantasy.

Aveti 470 de pagini. Cu scris mărunt. Coperţi cartonate. Editare şi condiţie grafică excelentă.
 Editura Rao.

Printesa de Ys (Sara Simoni) - O reinterpretare de exceptie a unui mit

Sincer, este posibil sa vorbesc singura, dar am sa o fac oricum!

Stati sa va spun poveste, inainte de legenda!

Cum eram eu prietena cu #AcheronBooks, o editura de prin Italia, plina de carti de fantasy ... Apoi unde e fantezie, e si normal sa fiu eu. Ce credeati, ca ii stiu de cand au luat vin de la tata?...

In fine, stiu si eu ceva italiana si ma tot actualizam cu noile lor aparitii. Atrasa ca musca  de graficele lor de carti!  Pe bune! Numai intrati sa le vedeti!

Acum, parca prin noiembrie 2019, apare coperta asta albastra! 

Si eu sunt praf sunt dupa albastru! 

Nici nu ma interesa cine e Ys, care e povestea cu regatul asta. Stiam doar ca autoarea, #SaraSimoni e o tinerica, ca o vedeam tanara. Parea debutanta.  Despre ea, nimic in plus!

Dar eu voiam sa citesc povestea asta!

Usor, usor, din discutii si prezentari ( nici nu stiu daca are vreun book tailer), am inteles ca este o reinterpretare a unei legende.

Stai asa! Care legenda? Ce mit? Ca eu am studiat mitologie greco-romana pe paine! Stiu tot!

 Nu, de Ys nu stiu dracu' nimic!

Dar nici nu am cautat sa vad ce nu stiu.

Cumparai ebook-ul (de pe Kobo), ca asa imi e mai usor...si il lasai pana acum de Revelion.La dospit.

Nu de alta, dar am tot citit carti si inca mai am vreo 3 noi noute!

Plictisita, incep sa citesc din telefon, ba de pe leptop, din varful patului... Ce sa fac si eu de Revelion mai bun?

Bai, povestea incepe sa ma prinda rau de tot! 

Nici nu mi-am dat seama ca nu ma informasem despre Legenda Insulei Ys, decat dupa ce citisem 250 de pagini, din vreo 337, din cate sunt. Atunci am dat si eu o cautare pe Google.  

Atunci am inteles ca, de fapt, fatuca asta...a lucrat cu maiestrie legenda! Nu doar ca a interpretat-o luand-o de la coada la cap, nu doar ca a bagat magie de m-a facut zob cu tehnicile ei ! 

Serios acum, fara suparare, sa gestionezi o scena de magie, fara sa stii cu ce se mananca...se vede de la o posta! Mai bine nu te bagi, decat sa faci mizilicuri de copii!

Fata asta parea ca vine direct din poveste, direct de pe insula, direct din vremurile acelea, de prin anii 52 I.Hr!

Si acum, las gluma si va spun cu mana pe inima:

Daca vreau o poveste de fantasy...asa o vreau!

Daca vreau o reinterpretare a unei legende/mit...asa trebuie sa arate!

Daca vreau scene de magie...asa trebuie sa fie!

Asta e ce numesc eu o o poveste fantasy!

Imi pare nespus de rau ca nu e tradusa macar in engleza! Sper din inima ca se va intampla vreo minune!

Oricum, eu am sufletul plin de o poveste super bine administrata si o confirmare ca atunci cand sunt pretentioasa cu cartile fantasy, stiu de ce! 

Pentru ca am citit ceva muncit, analizat, creat cu dibacie! 

Asta numesc eu fantasy de calitate! 

Atat! 

Am zis parerea mea! 

PS. Acum trei minute autoarea imi spune ca in mai2020 va fi partea a doua a reinterpetarii. Mda, stiu ca nu bucura pe nimeni, dar sufletul meu e fericit! 

De abia astept! 

Sincer, cartea asta ar putea fi pentru mine un fel  de manual de reinterpetare a unui mit intr-un fantasy de calitate! 

Otilia