Am ceva “simtaminte” putin contradictorii legat de aceasta
carte. Nu pot sa spun nici ca mi-a placut, dar nici dispalcut.
Cum am ajuns la carte?
Cand am cumparat-o, in primavara, cred, am crezut ca este
chiar Fantasy. Asa scrie si pe coperta, cum se vede. Dupa 20 de pagini si
rasfoiri in aniticpat sa ma conving ca nu gresesc, am inteles ca nicio treaba
nu are cu genul acesta. Era fix ce nu as fi cumparat decat cu mari recomandari!
Rusine, Paladin! Pai? Se poate? Unde e Fantasy-ul din
povestea asta? Nici SF nu prea e.
Am lasat cartea de nervi, ca nu era ce cumparasem. Si am
reluat-o de abia acum, in septembrie. Pentru ca m-am gandit sa ii fac vant din biblioteca.
J
Despre ce este vorba, in fond?
Am continuat lectura, asadar. Ideea liniilor temporale si
tot ce tine de ele este un factor de atractie pentru mine. Asa ca, macar am zis
sa vad ce viziune are autoarea.
Nu ne povesteste cele 15 vieti ale protagonistului.
Puncteaza pe lucrurile care se repeta pentru ca, in viziune prezentata, nasterea e mereu aceeasi, in aceleasi conditii spatio-temnporale; moartea este asemanatoare dar nu identica, iar pe parcurs sunt factori care se
repeta, in timp ce multi altii, nu.
A cam sarit de la o experienta la alta, dar nu a fost bai.
Asa a fost filmul cartii! Am inteles!
Cartea este redata din perspectiva protagonistului. Inteligenta miscare, as zice, ca asa scapa si autoarea de dat explicatii pe care nu le are. Sa atingi subiecte de gen, implica studiu si preocupare anticipata indelungata, zic eu. Insa, daca personajul e limitat si neevoluat, aia e! Atat e viziunea si perspectiva!
Harry August se naste, deci, un Kalachakra. Unul dintre
oamenii care se nasc si mor si retraiesc aceeasi viata la infinit. Dar el mai
este si Mnemonic, spre deosebire de multi altii. Asta inseamna ca nu uita nimic
din ce traieste si pastreaza absolut toate aminitirile din vietile anterioare.
Ideea aceasta, cu vietile anterioare si amintirile eterne, face tot deliciul cartii!
In cele 15 vieti se regaseste, evident, cu multi ca el. Care
nu sunt invicibili. Exista si Cluburi Cronos infiintate de unii dintre Kalachakra care s-au prins de figura ce e cu ei, raspandite prin colturile lumii,
care ii sustin, ii indruma. Protagonistul nostru, nu are nicio idee, pana nu ii spune altcineva. Pana la urma, intra intr-o lupta cu unul dintre ei,
care se chinuie de vieti bune sa construiasca un accelerator de particule, pe
care Harry August reuseste sa i-l distruga, dupa cateva vieti in care studiaza
posibilitatile.
Povestea in sine te duce cu gandul la realitatea noastra,
iar perspectiva asupra ei, redata de autoare, e o idee buna de luat in calcul. Mi-au
mai placut si unele detalii referitor la modul de comunicare din generatie in
generatie, dintre Kalachakra. Mi-a placut propunerea, per ansamblu. Nu si
perspectiva prea psihilogica, prea psihanalitica pentru mine.
Si cam atat. Voiam sa inteleg mai multe referitor la natura
acestui personaj. Romanul nu prezinta “curiozitati” de ce si cum a s-a nascut
dintr-o data un Kalachakra si un Mnemonic. Personajul nu se preocupa sa-si faca
mari procese si sa afle mai multe despre natura lui speciala. Nici ca profita de ea prea mult. Nici sa schimbe
detalii majore din viata lui. Se naste in aceleasi conditii (ca nu le poate
schimba? Nu am inteles!), dar moartea e mai mereu pe pat de spital, in chinuri
si tortura ( partile astea m-au exasperat, cu explicatiile si detaliile
psihanalitice care au fost).
Ucide un om in fiecare viata, uneori preventiv, pentru ca acela sa nu mai ucida (din nou) pe altcineva. Nici nu se ia in calcul posibilitatea ca segmentul asta sa nu se mai repete intr-o viata noua. Nu am inteles fixatia asta cu ucisul acelui om iar si iar, cand avea atatea alte chestii de facut. Ideea mi s-a parut o porcarie, dar asa a fost filmul! Evident ca protagonistul nostru nu va fi prins vreodata de politie. O variabila care nu exista pe niciuna din vietile lui.
Evita sa mai aiba aceleasi relatii ( aici poate face
schimbari, se vede), isi modifica si imbunatateste traiul de viata ( ca, na,
invata trucuri pe care le foloseste in avantajul lui) si, in unele vieti dintre
cele 15, isi petrece timp sa distruga accelerarea distrugerii lumii, prin distrugerea
unu accelerator de particule la care lucreaza inca un Kalachakra.
Oamenii obisnuiti sunt liniarii. Ceilalti sunt Kalachakra. O parte din ei sunt menomici.
Filozofiile autoarei m-au cam plictisit, perspectivele prezentate au fost cam subtirele. Nu am ramas cu vreun “aha”, din cartea asta. Nu am inteles ce a vrut sa transmita prin ideea cartii: s-a referit la vieti pe linii paralele? La linii temporale simultane? Nu, nicio proiectie personala despre succesiunea asta repetitiva. Mi-a dat senzatia ca nici ea nu pricepea cam ce treaba era si cum statea cu ciclurile astea! Cumva, idee cartii duce catre circuite (karmice) vicioase, dar…firav tratata. Nu, nu se pomeneste de Karma pe nicaieri.
Ideea generala mi-a placut si o consider un plus cartii.
Recomand?
Per total, nu e o carte rea, dar nu e pentru mine. Nu-mi
pare rau c-am citit-o, dar ma bucur ca o voi darui cuiva care, sper, o va
intelege asa cum merita.
Eu atat am avut
energie la dispozitie!
Pana la urma, cum nu citesc genul acesta, deci nu stiu care
ar fi mai potrivit, cred ca cea mai perfecta incadrare este in genul psihologic/psihiatric
cu palida tenta de SF.
Recomand celor dedicati genului psihologic, mai mult.
Doua stele jumate, doar! Depunctare majora pentru ca m-a pacalit incadrarea din partea editurii. Nu este Fantasy!
