Până la Șfârșitul Timpului- Raluca Alina Iorga (Recenzie)

Când public aceasta recenzie, se împlinesc cam 7 luni de când am cumpărat cartea (Mai 2019),
 5 luni de când am citit-o și cam o lună de când am scris articolul, amânând să îl mai public.

 Nici acum nu sunt sigură dacă vreau să o fac! 

Vă voi explica de ce, pe un ton cât mai neutru.

Până la urmă, încep să scriu şi, dacă îmi răsună mie bine, public. 

Dacă nu, amân până nu mai zic nimic!

Totuşi, iată cum au stat lucrurile de când am primit #PânaLaSfâşitulTimpului, scrisă de #RalucaAlinaIorga. Sfârşit de mai, 2019. Emoţii mari, ca la orice carte nou adusă de curier.

Am simţit o mare dorinţă să o cumpăr şi pentru că este o carte de debut. Şi eu iubesc oamenii care caută să îşi atingă obiectivele!

1. Nu ştiu nici dacă era proaspăt lansat romanul, dar toată lumea îl prezenta! M-am lăsat purtată de reclamă şi de povestea românească, o readucere la lumina a lui Vlad Ţepeş. Fără să mă atragă personajul istoric, în sine. Niciodata pasionată de domnitori sângeroşi și agresivitate.

2. Am citit doar titluri de recenzii, ca să nu mă las purtată de val. Se prezentau care mai de care mai grozav. Am zis să cumpăr cartea. Încă de când am prezentat-o, îmi amintesc că cineva îmi spunea, într-un comentariu, ceva despre Sighişoara. Nici nu am înţeles despre ce era vorba până nu am deschis-o! Am şi fost surprinsă să o văd atât de voluminoasa! Deci, chiar nu citisem detalii despre structura, poveste în afară de...Vlad Țepeș. Urma să descopăr, cu emoţie, tot.

3. După ce am trecut de spaima primelor cadre care te întâmpină, adică demonii cu ochii roşii, m-am lăsat dusă de istorie. Am zis că de acum nu mă mai apuc de cărţi noi la 12 noaptea, dacă nu vreau să am coşmare! J

4. Istorie şi istorie. Mult studiu din partea autoarei, apreciat din plin! Prea multă insistenţă pe succesiunea cronologică, după gusturile mele. Cu 600 de pagini în față, eram pregătită să străbat tot, până la capăt.

5. A intrat în cadru Ana, lucrurile au devenit tot mai interesante. Am remarcat, între timp, cum autoarea a pus mare accent pe emoţii. Şi a reuşit să redea extrem de bine trăirile, atât de ură şi răzbunare ale lui Vlad, teama sau devotamentul boierilor din anturaj, şi, bineînţeles, valurile de iubire ale Anei. O acceptare tacită a unei relații complicate, pentru vremurile respective.

 Paleta emoţiilor, de altfel, se coloreaza mult in zona suferintelor. Autoarea este, în opinia mea, pricepută să contureze dramă, cu tot ce implică ea! Un mare plus pentru toate aceste reprezentări emoţionale!

6. Prezenţa care m-a ţinut ”în carte” a fost, şi cred că este o opinie unanimă, Ana. Şi mi-a plăcut foarte mult să îl descopăr pe Vlad, cel mereu lucid şi furios la cârma ţării, dar îndrăgostit,  sensibil şi fidel unei iubiri care îi încălzea un suflet... despre care istoria nu a vorbit niciodată. Autoarea a reuşit, remarcabil, să ne arate o faţadă a lui, pe care n-am bănuit-o mulţi dintre noi.

7. Am înaintat destul de greu printre atâtea evenimente istorice, care, fără îndoială, au consumat multă energie autoarei, doar căutându-le, doar informându-se despre ele! E de admirat! Însă, am avut în mereu un sentiment de” prea mult”. Noroc cu Ana şi cu celelalte cupluri care se conturau în poveste.

 Aproximativ la jumătatea cărţii, ceva s-a întâmplat!

  

Spunând asta, îmi dau seama că atrag atenţia tuturor spre o direcţie pe care, poate, ar fi mai bine să o trec în tăcere. Nu ştiu! O parte din mine, vrea să spună ce gândeşte, o alta, are teamă să nu deranjeze! Am avut mereu impresia că autoarea se identifică cu personajul feminin, Ana, pe care l-a construit magistral, de altfel. Nimic de zis.! Am urmărit-o online cum se contopeşte cu povestea!

Şi acesta este motivul pentru care, din acel moment, nu am mai fost sigură că vreau să fac o recenzie, pentru că mă încercau emoţii extrem de amestecate despre carte.

Încă le mai am, dar acum încerc să vorbesc despre ele!

Deci, ce s-a întâmplat?

8. Când Ana, în poveste, dădea naştere primului moştenitor lui Vlad, m-a pornit o curiozitate să caut detalii online despre viaţa lui personală. M-am întrebat, detaşându-mă de carte, care e adevărul din viaţa lui? Ştim ceva despre el, dincolo de ceea ce spune manualul de istorie? Mă întrebam singură, cum de nu ştiu ”curiozităţi”, aşa cum căutam mereu la şcoală, ca să ne facem lecturile mai plăcute. (Cel puţin, pe vremea mea, aşa era şcoala!)

9. Aici, la o căutare pe Google, am descoperit cu totul altceva. Nici urmă de Ana, nici urmă de moştenitorii pe care autoarea, în această carte, îi descrie. Sursele istorice... sunt pe altă linie!

Şi, din momentul acela, m-am dezumflat total!

10. Efectiv, mi-am dat seama că eu speram (aşa părea) la un #etnic #historical #romance, dar, de fapt, aveam #HistoricalFantasy cu prea puţină aliniere cu realitatea. Ceva de gen: în viaţa Prinţului Charles să nu mai fie Lady Diana, ci nu ştiu ce Mărie de prin Banat, cu care ar avea trei fete! 

11. Am abandonat cartea. O lună de zile nu am mai citit-o. Am trecut la altceva. Apoi, încet, încet, am început să mă analizez şi să îmi spun singură că, oricum, asta e, nu era obligatoriu să fie scrisă pe firul realităţii. Şi, până la urmă, firul povestirii merită urmărit.

12. Cealaltă jumătate, aproximativ, am parcurs-o căutând-o mai mult pe Ana şi pe Vlad, şi evenimente din viaţa lui privată. Despre complicaţiile vieţii de domnie, mai puţin, dar... m-am lăsat purtată de ceea ce autoarea a dorit să ne prezinte. Am zis, ok, hai să merg pe viziunea ei!

13. Vlad, în continuare, parazitat de ură şi răzbunări, Ana numai cu ochii în lacrimi... Celelalte personaje, care mai de care mai îngrijorate...

A fost o construcţie super reuşită, zic eu, a dramei! Şi a personajelor!

14. Cel mai mult, dintre personaje, după Ana, nu o să credeţi, mi-a plăcut Ilona. Unica soţie ”reală”, recunoscută şi de istorici. Fantastic de bine a reuşit autoarea să îi redea frământările! Chiar dacă ea apare către finalul mega romanului... e o prezență care te ţine, în continuare, în dramă (de care am avut parte din plin)!

15. Nu mi-a părut rău că am continuat lectura cărţii, deşi am fost supărată, cumva, pe ficţiunea pe care o citeam. Întrebarea care nu mi-a dat pace a fost: De ce, autoarea, nu a creat povestea de iubire dintre Vlad şi săsoaica Katarina, iubirea clandestină despre care vorbesc sursele istorice?

...Asta, dacă a tot dedicat timp studiind frământările domniei! ...Dacă a construit o consoartă lui Vlad! Dacă și-a propus să ne arate o latura mai sensibilă a lui!

După cum a reuşit să contureze drama, după cum a construit emoţiile celorlalţi, după atât de reușite personaje, nu am dubiu că ar fi reuşit o Katarina excepţională!

16. Nu am reușit să-mi mai ridic entuziasmul la nivelul inițial, dar am apreciat o bună construcție de personaje și emoții. O carte muncită, care merită să ocupe, totuși, spațiu în biblioteca voastră.

 Daca sunteți pretențioși ca mine, și așteptati o #ReinterpretareIstorică împletită pe firul real al avenimentelor, ei bine, măcar vă spune cineva că nu e! Dar e o călătorie plăcută, totuși!

17. Romanul este bine construit, mai ales că este un debut destul de reuşit, dar e ficţiunea istorică pe care nu o caut! Dar asta e frumuseţea lecturii: că nu ştii ce găseşti când cumperi o carte!

Prin urmare...

Acord acestei cărţi... nota 7,5 din 10!

Nu o pot numi o capodoperă, aşa cum a fost clasificată.

Ar fi putut fi un mega roman dacă se împletea total cu personajele reale.

Mi se pare riscant si nepotrivit sa creezi personaje noi, plasate in roluri cheie, intr-un historical de factura aceasta. 

M-a pierdut cu prea multe detalii istorice.

 Realitatea care a contat pentru mine, nu a fost prezenta.

Cadrele de intrare şi final carte, cele cu demonii, nu le-am prea înţeles, dar... nu m-au deranjat. A fost viziunea autoarei, ok cu alegerea asta.

După cum vă spuneam...

Am stat mult şi m-am gândit să spun ce gândesc referitor la acest roman şi, chiar şi acum, dupa luni de zile de la citirea lui, mă întreb: Până la urmă, am aflat ceva mai multe despre Vlad Ţepeş?

Nu prea! Măcar ne putem contura o idee referitor la forţa iubirii pe care acest domnitor controversat ar putea s-o aibă. Mi-a plăcut reinterpretarea unui Vlad Ţepeş, chiar și aşa, ca propunere.

Nu ştiu ce să spun, mai departe!
 Nu mai e nimic de adăugat decât că, deşi o încurajez pe autoare să scrie #EtnicHistorical în continuare (pare că este stilul cu care se definește cel mai bine). 

Cu acest mega roman se remarca  printre autorii cu o sensibilitate mărită şi putere imensă să transfere personajelor stări unice. O vad potrivită să reinterpreteze legende autohtone, pe care le simte cu un simț unic, special.

Sigur, eu una, iubesc să citesc reinterpretări  construite pe firul unanim cunoscut de toți. Iubesc să descopăr valențe pe care nu le-a putut captura povestea originală.

Dar, desigur, gusturile apartin fiecăruia! Nu se discută!

Romanul a fost publicat in regie proprie, la Editura Smart Publishing, dar poate fi achizitionat si din librariile online.

#ReinterpretareIstorica
#EtnicHistoricalRomance
#LegendeAutohtone
#AutoriRomâni
#CitescRomaneste


Asta a fost tot!
Multumesc

@OtiliaMazilu