#Recenzie #RecomandareDeCarte #VictorianRomance
Nu-i citisem niciodata „Parcul”. Am fost tentata sa vad una din ecranizari, dar mai bine ca nu am facut-o. Cred ca nu as fi avut o impresie mai buna despre carte. Si poate mi-ar fi pierit si rabdarea de a o citi.
Pentru ca iti trebuie rabdare, neica! J
#JaneAusten e cunoscuta pentru romanele ei. Nu prea multe. Dar e celebra pentru maiestria de a reda trairile oamenilor pe care, se pare, ca observator, le-a capturat cel mai bine.
In #MansfieldPark, nu face exceptie. De fapt, tot romanul abunda de observatii si trariri ale personajelor. Pe asta se bazeaza cam tot.
Actiunea e, nu doar banala si lenta, ci de-a dreptul enervat de nesemnificativa pentru vremurile in care traim.
Cu toate astea, nu pentru adrenalina citesti carti ale lui Jane Austen, ci pentru maiestria dialogurilor, pentru atmosfera anilor 1800. O adevarata tehnica de conversatie, aici!
Asadar, daca iei cartea la citit ( e groasa, indifernt ce editie ai), inarmeaza-te cu rabdare de elefant sa citesti frazele intercalate si interminabile care detaliaza absolut orice: lucru, loc, persoana, mai ales ceea ce simte sau gandeste ea. Intr-o fraza, ai tot!
Actiunea as descrie-o simplu:
O fata dintr-o familie numeroasa este crescuta intr-o alta, ruda bogata de grad 1, unde traieste in abundenta. Este curtata de un nobil venit in vizita pe la o familie vecina, dar pe care il refuza pentru ca a detectat la el un fel de nestatornicie cu care ea, Fanny, stie perfect ca nu se potriveste. In cele din urma, autoarea ii ofera eroinei noastre un destin mai bun si o ajuta sa isi gaseasca pe cineva dupa placul ei.
V-am redat simplist ca sa nu introduc spoilere.
Ceva actiune mai accelerata se intampla in ultimele, nu stiu, 50 de pagini? Poate.
In fine, Fanny, protagonista acestui roman, mi-a creat niste stari...
Ca sa ma exprimin limbajul voalat si curtenitor al autoarei, as cuprinde parerea despre ea in aceasta fraza ( neaparat gigantica, ca alftel nu sunt pe stil):
Fanny, aceasta fata micuta si delicata, incredibil de tacuta, tematoare si serioasa, cu principii fixate in lemnul cel mai dur din cate poate exista in Anglia secolului 18, cu o vointa de neclintit cat e vorba despre convingerile pe care si le construieste ca fina observatoare ce este, dupa ce pune in balanta absolut toate posibilitatile si oportunitatile unei situatii, astfel incat, negresit, intuind pe loc ce urmeaza sa spuna sau nu interlocutorul, nedorind sa se expuna nefiresc sa nu aduca neplacere cuiva (stai ca ma pierdui... revin, doar citesc de la capat sa vad unde am ramas! J )...poti sa spui ca este orice altceva da nu frivola, deschisa, surazatoare, sociabila si dornica de ceva palpitant. Nu rade niciodata si e gata oricand sa ramana grava si prudenta in situatii de minima importanta, doar pentru ca acestea ar putea trece neverificate, neintelese si necantarite, nedorind, in vreun absourd mod, sa greseasca cu ceva, compromitansu-se.
(Asta era de antrenament, ca asa e toata cartea, daca te pui sa citesti. Punctele de suspensie sunt de la mine, ca nu o sa vezi asa ceva prin text! Deci, sa continui, ca nu terminai! J )
Fanny a noastra, prin urmare, problematizanta, analitica si interogativa pana in strafunduri, rabdatoare si calculata, trista si foarte adesea depresiva, dornica sa fie recunoscatoare si sa caute recunostinta in absolut orice, capabila de emotii pe care nu le poate exprima, dar pe care le intelege surprinzator, chiar daca nu prea stie ce traieste, emotii pe care le identifica si le analizaeaza magistral la altii, intelege repede ce isi doreste sa aiba in viata si ce sa traiasca pentru sine. Asadar, cu o tenacitate extraordinara, dar fara sa isi faca sperante inutile, caci iluziile nu intra in portofoliul ei, asteapta pana cand soarta ii aranjeaza lucrurile asa cum dintotdeauna si-a dorit, cel putin in viziunea cea mai modesta cu putinta, neavand curaj sa-si imagineze ca ar putea merita ceva mai bun.
(Mda, nu prea ma pricep sa o imit pe Jane Austen, dar am incercat sa o redau pe Fanny. )
😄😀
Acum, ce impresie mi-a facut mie?
Sincer, chiar ma gandeam, si nu stiu daca am mai intalnit o asemenea fiinta in viata reala. Nu, daca ma gandesc bine, n-ar avea cum, ca nu –i genul meu de amicitie. Clar, fara indoiala, m-ar exaspera. Cum s-a si intamplat, de altfel.
M-au obosit rationamentele ei complicate, analizele interminabile, panica si groaza pe care o avea la orice schimbare sau noutate minima din viata ei...
Bleah! 😤
Refractara la schimbari din cale-afara!
Dar romanul mi-a placut! Sigur, nu are legatura ca m-a disperat protagonista! Asta e si partea faina! O redare de exceptie, sa recunoastem!
Romanul te face sa te gandesti mult la ce ai citit, la cum a redat autoarea toate intrigile, alea care au fost, presarate cu pipeta si derulate ca melcul.
Ce nu mi-a placut?
Nu pot sa spun ca mi-a displacut ceva. Nu ar putea sa imi displaca o redare de actiune din secolul 18, pentru ca, acesta este stilul clasic. Stiam cand am pus mana pe carte.
Ce mi se pare intrigant, totusi, pentru vremurile noastre, este fix acea casatorie incestuoasa care este prezentata la final. Vedeti voi care e, citind.
Se pare ca autoarea, desi ne-a propus sa ne scandalizam de faptul ca o tanara sotie „a fugit cu altul”, fiind o nobila crescuta dupa principii aristocratice de inalta valoare morala, nu a vazut nimic scandalos in casatoria aceasta incestuoasa.
Poate ca pe vremurile acelea, era ceva firesc.
Si daca era firesc, cum ... pisici de nu s-a gandit nimeni la asta un roman intreg?
Asa s-a vrut filmu' (actiunea), sa inteleg!
(Scuzati, eram pe modul clasic. Ar fi trebuit sa spun, mai pe limbaj "austenian" ca „argumentul aceasta, fara elucidare, imi foarmeaza maniere foarte neplacute”! J )
Mna! Stia ea, autoare, ca peste doua sute de ani si mai bine, asta o sa ramana un punct de gandire in mintea cititorului?
Daca il recomand?
Bineinteles! Orice carte e de recomandat, cuiva!
💙💚💛💜💙 Doar celor care nu se impiedica de fraze cum am tentat eu mai sus, cei care tanjesc dupa clasic si care o iubesc pe Jane Austen. Ca altfel, nu vad cine!
Dar macar odata in viata, merita luata in vizor si cartea asta.
Ma tot gandesc ca am citit-o la varsta potrivita (40+), pentru ca, ani mai devreme, nu as fi avut rabdare.
Dupa o lectura din asta, simt nevoie de actiune si de ceva chiar foarte siropos.
Un #victorianromance scris cum mentalitate contemporana, poate. 😋
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea ta este deosebit de importanta pentru mine. Iti multumesc!