Alias Grace - Margaret Atwood (recenzie)

 

Am abandonat-o la jumatate, ca sa spun clar, din capul locului.

Si acum, sa o luam de la o margine! Am cumparat cartea pentru ca am citit recenzii bune. Aceasta, in schimb, nu va fi nici negativa, dar nici grozava. Apoi, am vrut sa cunosc ceva din stilul autoarei.

Sunt la prima ei carte citita.

Povestea este asa:

Actiune: Canada anilor 1840. ( Un plus pentru mine sa observ cartea).

Grace Marks se presupune ca ar comite o crima in jurul a 16 ani, ucigandu-si stapanul la care lucra, dupa care sta aproape 30 de ani in inchisoare. Povestea incepe cu relatari din jurnalele vremurilor, fiind considerata una dintre crimele cele mai celebre. Apoi, un anumit Dr Simon Jordan, studiind psihologia, cauta sa isi faca un renume demonstrand adevarata poveste din spatele acelui caz.

Eh, si toata cartea...nu e altceva decat un jurnal de memorie al lui Grace Marks. Care nu a uitat si care nu a pierdut din vedere, in 30 de ani de inchisoare si sanatoriu, niciun detaliu din fiecare zi din viata ei.

Aici...a inceput sa ma piarda pe mine!

Despre carte...

Editia in lb.romana te lasa putin descumpanit, mai ales in primele 60-100 de pagini. Multe greseli de editare, te deranjeaza din citit. Este un start obositor. Apoi, pentru ca ai in fata o carte de 600 de pagini despre care auzi atatea, iti propui sa acorzi o sansa. Intr-adevar, cel putin, editarea...ori incepe sa nu te mai oboseasca, ori chiar incepi sa n-o mai vezi. Si te concentrezi pe actiune. Daca, la inceput, povestea relateaza numai marturii "de prin ziare" ( adica trunchiate si scurte si fara legatura), distribuite in presa timpurilor despre crima pe care Grace ar fi comis-o, cu timpul, marturisirile protagonistei insasi, cumplit de detaliate, te fac sa sari peste pagini citind cate o fraza-doua. Oricum, nu pierzi nimic din foileton. Si avansezi cu cartea. Extrem de multe si obositoare si detaliile prezenatate de catre Grace, in povestirile pe care i le facea Doctorului Jordan! Toate, nu stiu cum, pastrate in memorie si redate cu o claritate iesita din comun, sa nu spun ... nefiresca. Autoarea a vrut sa puncteze pe faptul ca in inchisoare rememorezi totul si se fixeaza tot in minte. Dar chiar asa? Mai tii minte toate zguduiturile cu trasura pe care le-a suportat intr-o calatorie? Vremea din orice zi...? Ca ai intins rufele si a inceput sa picure? Mai ales dupa 30 de ani?

Grace Marks este o foarte fin observatoare a tot ce o inconjoara, e clar! In fine, datorita elementelor ultra-detaliu, daca privesti printre ele, intelegi ca Margaret Atwood e cunoascatoare a teoriilor lui Freud si Young. Pana la urma, dupa ce afli toate virgulele si punctuletele unei veti de slujnica, iti dai seama ca povestea din carte nu e rea. Dar ca putea sa fie redata in jumatate din cate pagini are. Si la jumatatea ei am ramas eu. Adica la vreo 350/670. Basta! Nu ma mai intereseaza sa stiu daca Grace Marks si-a ucis, cu adevarat, stapanul. Imi dau seama ca acum e partea mai interesanta.

Pentru moment, rabdarea mea e epuizata. O s-o reiau, poate, cand am mai mult chef de detaliiii ...si detaliii...si detaliii...

Recomand?

Cui are timp si nervi, da. Si mai purtat spre psihanaliza. Nu e o carte neaparat rea, cat iti vrea jumate din viata. Poti, la fel de bine sa te uiti doua ore la film, si scapi de plictiseala.

Ii acord 2** pentru epoca in care a fost aleasa actiunea.

Pentru ca a reusit sa ne arate viata de slujnica si de penitanciar, din epoca aceea. Depunctare majora pentru greselile de editare si pentru plictiseala (detaliilor) fara numar. Prima si, pentru mult timp, ramane singura achizitie semnata Margaret Atwood. Sper sa o continui.